Fiica președintelui României, europarlamentarul Elena Băsescu, a postat pe Facebook mai multe imagini din camera copilului său, care urmează să se nască în trei săptămâni.
„Mai sunt aproximativ 3 săptămâni până la cel mai important eveniment din viața noastră: ziua când vom deveni părinți. Pe amândoi emoțiile și așteptarea ne-au copleșit. Asta nu înseamnă că nu am apucat să desenăm pereții din camera fetiței noastre. Sperăm că micuței noastre o să-i placă”, a scris Elena Băsescu pe Facebook.
În imagini, Elena Băsescu și soțul ei, Bogdan Ionescu, apar în camera fetiței lor, pe pereții cărora sunt desene inspirate din animațiile Disney sau Warner Bros.